Sintem creati ca sa iubim, sa daruim caldura, sa fim prieteni si sa facem fapte bune. Pe parcursul vietii cunoastem diferite tipuri de oameni. Pe unii chiar ii indragim, ii facem prietenii nostri si le daruim tot ce avem mai bun. Atita timp cit sint alaturi de noi, invatam sa ii iubim pe fiecare in parte diferit si pe toti la fel. Cineva special isi face loc in inima noastra, ne da incredere si putere sa supravietuim zilelor. Le oferim acea bucatica din inima noastra, pentru ca oricum deja le apartine. La rindul nostru, primim si noi cite o bucatica din inima lor, bine meritata, si incercam sa o fixam in locul gol din inima noastra. Uneori acesti oameni ne sunt alaturi mereu, incit nu le simtim lipsa prea mult. Alteori sint departe de noi, dar oricum, our carring thoughts keep us together, in heart. Si sint oameni la care tinem enorm de mult, care desi nu fac parte de prea multa vreme din viata noastra, le daruim o bucata din inima noastra, fara macar sa ne-o ceara. E normal, ii iubim, si oricum, deja le apartine. Dar ce se intimpla cind ne ranesc prea mult si pleaca de linga noi intr-un mod brutal? lasindu-ne pustiiti, cu goluri in inima. Sometimes they break our heart in so many pieces that trying to fix it, we realize the pieces don't quite fit together anymore. We still love them with all the broken pieces. Sometimes we try to forget the pain and move on. In time.....we heal, we meet new people to love. But the scars are still there, to remind us that "...asa a fost odata!". We're human, asa cum cineva ne raneste pe noi, si noi putem sa ranim pe cineva, fara sa ne dam seama, fara sa vrem. Dar e mai bine sa iubesti si sa fii ranit, decit sa nu fi iubit niciodata. "Iubirea te inalta, Iubirea te doboara, Iubirea iti da aripi, Iubirea te omoara!" And the path of true love has never been smooth anyway. I guess pain makes us appreciate more what we have.
Iubim ca sa fim iubiti, daruim caldura, ne facem prietenii fericiti. Cuiva ii daruim un zimbet, cuiva speranta, cuiva ii facem ziua mai buna. Poate suparam pe cineva, poate intristam, dar stim ca ne vor ierta, pentru ca ne iubesc si ii iubim, pentru ca iubirea e cel mai frumos lucru care ne poate condamna la suferinta.
Iubeste! Iarta! Zimbeste! Traieste!
O inima perfecta!
Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr-adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!
Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.
-Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.
- Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.
Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept… O inima perfecta, dar lipsita de frumusete… Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?
Daca esti destul de norocos, si acel loc exista, ba chiar este aproape de tine, poti face o calatorie in acea lume a viselor, care iti reincarca bateriile. Poate fi un pod pe un lac, sau un pod deasupra sinelor de tren, un virf de deal, o piatra pe malul apei, o poienita sau orice iti creeaza senzatia de libertate. Ii simti mireasma de prospetime si peisajul prin fiecare por. E ca o masina a timpului.
Pentru mine, acel loc secret este o plaja pe malul marii. Intotdeauna am iubit marea. Nu pot sa inteleg de ce, dar ma inspira. Mirosul de valuri spargindu-se pe nisipul fierbinte, sau rasariturile de la 5 dimineata, cind nourii isi croiesc culorile soarelui reflectate pe apa de la orizont pina in ochii mei. Nu stiu daca exista ceva mai superb pe lume, cel putin pentru mine. Un alt scenariu, nocturn, cind luna s-a ridicat deja sus pe cer, trimitindu-si razele pe apa aproape invizibila in intuneric, stelele lucesc puternic ca niste licurici, iar dincolo de plaja se aud oamenii distrindu-se pina la ore tirzii, si muzica in top care vibreaza in aer. Ador sa ma plimb singura pe plaja, sa-mi trec picioarele prin nisipul ud, strivit de valurile jucause. Ador mirosul de mare, mirosul de apa, mirosul de soare, mirosul de albastru, mirosul de prospetine, mirosul de fericire sincera. Si simt cum mi se contureaza zimbetul de pe buze pe intreg sufletul. E mult prea magic ca sa pot explica.
