Eu nu pot sa scriu despre floricele si evenimente sociale si nu stiu mai ce. E superficial. Eu stiu sa scriu doar despre ceea ce ma doare. Pentru ca daca nu ma doare si totul e bine si vesel, nu mai am inspiratie de a scrie. Eu scriu atunci cind intradevar am ceva de spus, nu lumii - Mie! Cuvintele imi sunt ca o reflectie in oglinda ce ma ajuta sa ma cunosc mai bine si sa ma descopar. Eu scriu atunci cind durerea imi ajunge la oase si cuvintele zbiara sa iasa afara. Nu astept cititori, feedback-uri, comentarii, pentru ca scriu pentru mine si sunt unicul si cel mai aspru-mi critic, desi parerile sunt binevenite. Scriu aici pentru ca e comod, pot sa adaug imagini, clipuri, muzica, orice imi trezeste inspiratia, si pentru ca jurnalele de hirtie nu imi permit asta.
Dig deeper inseamna sa sapi mai adinc. Intr-un film adolescentin un profesor la cursul de free writing intotdeauna isi provoaca studentii sa scrie despre cele mai mari temeri, cele mai adinci secrete, cele mai apasatoare griji. Nu vreau sa-mi insir pacatele lumii, e suficient ca trebuie sa le duc eu povara. Mi-e frica. Mi-e frica de mine, mi-e frica de ceea ce sunt si de ceea ce as putea deveni. Nu ma credeam o persoana rea, pina cind nu am fost numita de mama "un sac de piatra", pentru ca prima data cu citiva ani in urma mi-a zis ca am "inima de piatra". Hahha, nu o sa pling, pentru ca este adevarul, si toata lumea stie ca la nervi lumea spune adevarul, chiar daca pe urma nu ar recunoaste asta.
Vreau sa scriu o carte, si ma macina aceasta idee tot mai mult in ultimul timp. Dar habar nu am cum sa incep, despre ce sa scriu si cum sa asez cuvintele in pagina. Sa scriu in romana sau in engleza? pentru ca ambele limbi imi sunt dragi la suflet.
Eu nu mai vreau sa pierd tot ce iubesc, de aceea e bine ca am inima de piatra, dar daca nu iubesc de ce doare? Paradoxal. Inseamna ca sunt egoista, si lasa, dar asta stiam deja.
Nu sunt in stare sa stabilesc o relatie de durata cu nici o fiinta umana, inafara de Puia, my best friend. Ea ma intelege si ma iubeste asa cum sunt si e alaturi de mine intotdeauna, ea e probabil unica care imi rabda toate capriciile. De aceea eu am ajuns ieri la concluzia ca ea pentru mine e ca un fel de relatie surogat. Baietii vin si pleaca, iar ea compenseaza lipsa de atasament emotional fata de sexul opus. Poate de asta baietii se tem sa se apropie de mine, pentru ca cind ne vad pe noi impreuna se sperie si fug mancind pamintul, sau raman....si admira de la distanta :D whatever. Ideea e ca eu am sa raman forever alone. M-am resemnat deja. Sau poate nu.
Cu citeva minute in urma am finisat de urmarit un film care m-a impresionat profund. Un film despre durere si suferinta, un film despre puterea de a merge inainte chiar si cind simti ca nu mai ai pentru ce lupta. Dar atunci.........., in timpul furtunii........, cind esti sfarmat pe dinauntru in mii de bucatele cara zboara prin tine ca obiectele intr-o nava cosmica. Cum le mai gasesti locul de unde apartin? cum gasesti puterea sa te ridici de jos? cum sa mai ai incredere in tine? cum sa mai crezi in ceva?
savurati Unconditional
Iubesc muzica care doare, nu stiu de ce, dar pentru mine are un efect beautiful delusional.
Ceva muzica ce am descoperit zilele acestea care ma infioara......
amazing...... fara cuvinte...
