o faza

       E vara. E soare. E simbata. Si miroase a ploaie. A ploaie nevinovata de sfirsit de vara. Si parca ploua. E bine. Stai cu ochii atintiti pe geam, spre cerul parca fumuriu, parca strapuns de razele care se chinuie sa isi faca loc. Cu ceasca de cafea si cu castile in urechi, cu compul deschis pe brate, dar nu-l privesti. Privesti in zare, spre pasari si copaci zburliti. Si te-ai ghemuit. Pentru ca e cam racoare. Parca nu te gindesti la nimic, si totusi mii de ginduri iti traverseaza mintea. Vrei sa se opreasca. Gindurile. Te concentrezi la versurile din casti, dar parca te trag din toate partile. Si iti vine sa urli. S-o iei la fuga, sa schimbi ceva, sa pleci s-o iei de la inceput. Pentru ca nu mai poti, nu mai suporti. Vrei sa renunti, dar nu poti. Parca te cuprind momente de disperare, si parca te gindesti ca totul e bine, ca de fapt totul e in mintea ta. Dar tu stii adevarul. Si stii ce ai de facut pentru a schimba ceva, dar nu iti reuseste. E ca un cerc vicios.
       Simti ca adormi. Inchizi ochii pe o secunda si iti spui ca a fost un vis. Deschizi ochii larg, ploaia parca s-a oprit. Zimbesti. Iti suni prietenii si iesi undeva. Si mergi inainte. Te prefaci ca esti bine. Dar de fapt nu s-a schimbat nimic. Te amagesti. Te otravesti. Dar mergi inainte. Pentru ca nu ai alta solutie. Iti spui ca este o faza. Si miine iti spui ca ieri nu a existat.